pentru utilizarea site-ului www.carutdevis.ro și pentru comenzile plasate prin magazinul online Carutdevis.ro
Ultima actualizare: 25.06.2026
Bine ați venit pe www.carutdevis.ro. Site-ul www.carutdevis.ro este magazinul online operat de Baby Webstore s.r.o. Prin utilizarea site-ului, prin crearea unui cont sau prin plasarea unei comenzi, Utilizatorul/Cumpărătorul declară că a citit, a înțeles și acceptă acești Termeni și Condiții Generale.
Prezentul document stabilește drepturile și obligațiile dintre Baby Webstore s.r.o., în calitate de vânzător, și persoanele care utilizează site-ul sau plasează comenzi, în calitate de utilizatori/cumpărători.
În cazul consumatorilor, prezentul document se aplică fără a limita drepturile obligatorii prevăzute de legislația aplicabilă privind protecția consumatorilor.
Site-ul www.carutdevis.ro este operat de:
Baby Webstore s.r.o.
Sediu social: Karpatské námestie 10A, 831 06 Bratislava - mestská časť Rača, Slovacia
Cod de identificare fiscală (DIČ): 2122171854
Cod TVA UE (IČ DPH): SK2122171854
Număr de înregistrare (IČO): 56039522
Telefon: +40 31 2295755
E-mail: info@carutdevis.ro
Carutdevis.ro este denumirea comercială a magazinului online operat de Baby Webstore s.r.o.
Adresa unică pentru retururi:
Baby Webstore s.r.o.
Nánanská cesta 36
943 01 Štúrovo
Slovacia
Pentru orice întrebare privind produsele, comenzile, livrarea, retururile, reclamațiile sau garanția, Cumpărătorul ne poate contacta la info@carutdevis.ro sau la +40 31 2295755.
Magazinul online Carutdevis.ro comercializează cărucioare, scaune auto, produse pentru copii și alte produse conexe prezentate pe site.
Produsele sunt destinate utilizării conform instrucțiunilor producătorului și informațiilor afișate pe pagina produsului. Pentru produsele destinate copiilor, Cumpărătorul are obligația de a respecta instrucțiunile de utilizare, avertismentele de siguranță, limitele de vârstă, greutate și înălțime, precum și orice alte indicații oferite de producător.
Vânzător / Comerciant / Furnizor: Baby Webstore s.r.o., operatorul magazinului online www.carutdevis.ro.
Utilizator: orice persoană care accesează sau utilizează site-ul www.carutdevis.ro.
Cumpărător: orice persoană fizică sau juridică ce plasează o comandă prin intermediul site-ului.
Consumator: persoana fizică ce acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale, artizanale sau profesionale.
Produs: orice bun mobil afișat pe site și disponibil pentru comandă.
Comandă: solicitarea transmisă de Cumpărător prin site pentru achiziționarea unuia sau mai multor produse.
Contract: contractul de vânzare la distanță încheiat între Vânzător și Cumpărător prin intermediul site-ului www.carutdevis.ro.
Zi lucrătoare: orice zi de luni până vineri, cu excepția zilelor de sărbătoare legală.
Acești Termeni și Condiții se aplică în conformitate cu legislația europeană și cu legislația aplicabilă în domeniul comerțului electronic și al protecției consumatorilor, inclusiv, după caz:
- Ordonanța de Urgență nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii;
- Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor;
- Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic;
- Ordonanța de Urgență nr. 140/2021 privind anumite aspecte referitoare la contractele de vânzare de bunuri;
- Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția datelor cu caracter personal;
- Legea nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electronice;
- alte acte normative aplicabile la data plasării comenzii.
În cazul în care Cumpărătorul are calitatea de consumator, acesta beneficiază de protecția dispozițiilor legale imperative aplicabile consumatorilor și nu poate fi lipsit de aceste drepturi prin prezentul document.
Utilizatorul poate naviga pe site, poate vizualiza produse și poate plasa comenzi online. Utilizatorul se obligă să folosească site-ul cu bună-credință și să nu desfășoare activități care ar putea afecta funcționarea site-ului, securitatea acestuia sau drepturile altor persoane.
Vânzătorul depune eforturi rezonabile pentru ca informațiile de pe site să fie corecte, actualizate și complete. Totuși, pot apărea erori tehnice, de redactare sau de afișare. În cazul identificării unei erori relevante, Vânzătorul va corecta informația și, dacă este cazul, va informa Cumpărătorul înainte de procesarea comenzii.
Cumpărătorul poate plasa o comandă cu sau fără crearea unui cont, în funcție de opțiunile disponibile pe site.
Pentru crearea contului sau plasarea comenzii, Cumpărătorul trebuie să furnizeze date reale, complete și actualizate, inclusiv nume, adresă de e-mail, număr de telefon, adresă de facturare și adresă de livrare.
Cumpărătorul este responsabil pentru corectitudinea datelor furnizate. În cazul în care datele sunt incomplete sau incorecte, livrarea poate întârzia sau poate deveni imposibilă. În acest caz, Vânzătorul nu răspunde pentru întârzierile cauzate de date incorecte furnizate de Cumpărător.
Utilizatorul care creează un cont este responsabil pentru păstrarea confidențialității datelor de acces. În cazul în care suspectează utilizarea neautorizată a contului, Utilizatorul trebuie să contacteze Vânzătorul cât mai curând posibil.
Produsele sunt prezentate pe site prin denumire, descriere, imagini, preț, disponibilitate, caracteristici tehnice și alte informații relevante.
Imaginile produselor au caracter de prezentare. Pot exista diferențe minore de nuanță, aspect sau ambalaj față de produsul livrat, fără ca acestea să afecteze caracteristicile esențiale ale produsului.
Vânzătorul depune eforturi pentru ca descrierile, imaginile, prețurile și disponibilitatea produselor să fie corecte. În cazul în care Cumpărătorul observă o informație neclară sau are nevoie de detalii suplimentare, poate contacta Vânzătorul înainte de plasarea comenzii.
Prețurile afișate pe site sunt exprimate în LEI și includ TVA, cu excepția cazurilor în care se menționează în mod expres altfel.
Prețul final al comenzii, inclusiv costurile de livrare aplicabile și eventualele taxe disponibile pentru metoda de plată aleasă, este afișat înainte de finalizarea comenzii.
În categoria „Super Preț" sunt afișate produse pentru care magazinul nostru oferă, pentru o perioadă limitată sau în limita stocului disponibil, un preț promoțional față de prețul obișnuit afișat pe site.
Pentru fiecare produs aflat în promoție, perioada promoției, prețul actual, prețul anterior sau prețul recomandat, după caz, sunt afișate în pagina produsului. Promoțiile sunt valabile numai în perioada indicată sau până la epuizarea stocului disponibil.
În cazul anunțării unei reduceri de preț, prețul de referință afișat este cel mai scăzut preț practicat de magazin pentru produsul respectiv în perioada de 30 de zile anterioară aplicării reducerii.
Dacă este afișat un preț recomandat de producător sau furnizor, acesta are caracter informativ, provine din informațiile comunicate de producător/furnizor și nu reprezintă neapărat prețul de referință pentru calculul reducerii. Reducerile și promoțiile afișate pe site nu garantează că produsul reprezintă cel mai mic preț de pe piață.
În cazul unei erori evidente de afișare a prețului, de exemplu un preț disproporționat de mic față de valoarea reală a produsului sau un preț rezultat dintr-o eroare tehnică, Vânzătorul va informa Cumpărătorul și va oferi posibilitatea confirmării comenzii la prețul corect sau anulării comenzii cu rambursarea sumelor deja achitate.
Pentru plasarea unei comenzi, Cumpărătorul selectează produsul dorit, cantitatea, metoda de livrare și metoda de plată disponibile, apoi completează datele necesare pentru facturare și livrare.
Înainte de trimiterea comenzii, Cumpărătorul are posibilitatea de a verifica produsele, cantitatea, prețul, costurile de livrare, metoda de plată, adresa de facturare și adresa de livrare. Cumpărătorul poate corecta datele introduse înainte de finalizarea comenzii.
Prin trimiterea comenzii, Cumpărătorul declară că datele furnizate sunt corecte și că acceptă acești Termeni și Condiții.
După plasarea comenzii, Cumpărătorul primește un e-mail de confirmare privind înregistrarea comenzii. Acest e-mail include, de regulă, numărul comenzii, produsele comandate, prețul, metoda de plată, metoda de livrare și datele furnizate de Cumpărător.
Dacă Cumpărătorul observă date incorecte în confirmarea comenzii, acesta trebuie să contacteze Vânzătorul cât mai curând posibil la info@carutdevis.ro.
Produsele afișate pe site reprezintă o invitație de a comanda. Comanda transmisă de Cumpărător reprezintă o ofertă de cumpărare.
Contractul se consideră încheiat în momentul confirmării acceptării comenzii de către Vânzător sau în momentul expedierii produselor, după caz. În cazul în care un produs nu mai este disponibil, Vânzătorul va informa Cumpărătorul și, dacă plata a fost deja efectuată, va rambursa suma achitată pentru produsul indisponibil.
Contractul se încheie în limba română. Datele esențiale ale comenzii sunt transmise Cumpărătorului prin e-mail.
Metodele de plată disponibile sunt afișate pe site înainte de finalizarea comenzii. În funcție de opțiunile disponibile la momentul comenzii, plata poate fi efectuată prin:
- plată online cu cardul;
- transfer bancar;
- plată ramburs la curier, dacă această opțiune este disponibilă pentru comanda respectivă.
Plata online cu cardul este procesată printr-un furnizor de servicii de plată autorizat, de exemplu Teya sau un alt procesator afișat pe site. Vânzătorul nu stochează datele complete ale cardului bancar al Cumpărătorului.
În cazul plății prin transfer bancar, comanda poate fi procesată după confirmarea încasării sumei datorate.
În cazul plății ramburs, Cumpărătorul achită suma datorată la livrare, conform condițiilor afișate înainte de finalizarea comenzii.
Costurile de livrare sunt afișate pe site și înainte de finalizarea comenzii. Condițiile standard de livrare în România sunt următoarele:
• Pentru comenzile achitate online cu cardul bancar sau prin transfer bancar, cu o valoare cuprinsă între 0 și 471 LEI inclusiv: costul livrării este de 20 LEI.
• Pentru comenzile achitate online cu cardul bancar sau prin transfer bancar, cu o valoare de minimum 472 LEI: livrarea este gratuită.
• Pentru comenzile cu plata ramburs: costul livrării este de 29 LEI, indiferent de valoarea comenzii. Livrarea gratuită nu se aplică comenzilor cu plata ramburs.
În cazul plății ramburs, contravaloarea comenzii se achită direct curierului GLS. Plata poate fi efectuată în numerar sau cu cardul bancar la curier.
Costul exact al livrării, în funcție de valoarea comenzii și de metoda de plată aleasă, este afișat în coșul de cumpărături și înainte ca Cumpărătorul să trimită comanda.
Pentru produsele voluminoase, grele sau speciale poate fi aplicat un cost individual de transport. În acest caz, costul aplicabil este indicat pe pagina produsului sau în coșul de cumpărături înainte de finalizarea comenzii.
Mama Kiddies® este partener contractual al serviciului de curierat GLS. Produsele sunt livrate, de regulă, la adresa indicată de Cumpărător prin serviciul de curierat GLS.
Comenzile plasate în zilele lucrătoare până la ora 14:00 sunt, de regulă, procesate în aceeași zi.
Pentru produsele afișate ca fiind „în stoc”, termenul estimativ de livrare este, de regulă, de 2–3 zile lucrătoare, cu excepția cazului în care pe pagina produsului sau în procesul de comandă este indicat un alt termen.
Disponibilitatea fiecărui produs este indicată pe pagina produsului.
În ziua livrării, Cumpărătorul poate primi un SMS din partea serviciului de curierat GLS cu informații privind livrarea și, după caz, datele de contact ale curierului.
Dacă este necesar, Cumpărătorul poate fi contactat prin e-mail sau telefon în legătură cu procesarea sau livrarea comenzii.
Pentru comenzile cu plata ramburs, plata se efectuează direct la curierul GLS, în numerar sau cu cardul bancar.
Pentru comenzile achitate în avans, plata se efectuează online cu cardul bancar sau prin transfer bancar.
Costul total al comenzii, inclusiv costul transportului, este afișat înainte de finalizarea și confirmarea comenzii.
Pentru anumite produse sau în anumite situații logistice, livrarea poate fi efectuată și printr-un alt serviciu de curierat sau dintr-un depozit logistic partener autorizat.
Baby Webstore s.r.o. rămâne vânzătorul responsabil pentru comenzile plasate pe site-ul www.carutdevis.ro.
Cumpărătorul are obligația de a furniza date corecte și complete pentru efectuarea livrării.
Dacă livrarea nu poate fi efectuată din cauza datelor incorecte sau incomplete furnizate de Cumpărător, a imposibilității de contactare a acestuia sau a refuzului nejustificat de primire a coletului, Vânzătorul poate solicita plata costurilor suplimentare efectiv generate de o nouă livrare sau de returnarea coletului, în măsura permisă de lege.
La primirea coletului, recomandăm Cumpărătorului să verifice starea ambalajului și a produsului. În cazul în care ambalajul sau produsul prezintă deteriorări vizibile la livrare, Cumpărătorul este rugat să solicite curierului întocmirea unui proces-verbal de constatare și să ne contacteze cât mai curând posibil la info@carutdevis.ro sau la +40 31 2295755.
Întocmirea procesului-verbal de către curier ajută la soluționarea rapidă a reclamației, însă lipsa acestuia nu limitează drepturile legale ale consumatorului privind garanția legală de conformitate, dreptul de retragere sau formularea unei reclamații privind produsul primit.
În cazul în care produsul a fost deteriorat înainte de livrare sau nu este conform cu comanda, Baby Webstore s.r.o. va soluționa reclamația în conformitate cu legislația aplicabilă, prin înlocuirea produsului, repararea acestuia, rambursare sau o altă soluție legală aplicabilă, în funcție de situație.
Consumatorul are dreptul să se retragă din contract, fără a preciza motivele, în termen de 14 zile de la data la care consumatorul sau o persoană terță indicată de acesta, alta decât transportatorul, intră în posesia fizică a produsului.
Pentru exercitarea dreptului de retragere, consumatorul trebuie să ne informeze, înainte de expirarea perioadei de 14 zile, cu privire la decizia sa de retragere, printr-o declarație neechivocă transmisă prin e-mail, prin formularul de retragere disponibil pe site sau prin orice alt mijloc scris.
Date de contact pentru exercitarea dreptului de retragere:
Baby Webstore s.r.o.
Adresa de retur: Nánanská cesta 36, 943 01 Štúrovo, Slovacia
E-mail: info@carutdevis.ro
Telefon: +40 31 2295755
Formularul de retragere disponibil pe site este recomandat pentru procesarea mai rapidă a returului, însă utilizarea acestuia nu este obligatorie. Consumatorul poate transmite orice declarație neechivocă prin care își exprimă decizia de retragere din contract.
Pentru respectarea termenului de retragere este suficient ca declarația de retragere să fie transmisă înainte de expirarea perioadei de 14 zile.
Consumatorul trebuie să trimită produsele înapoi fără întârziere nejustificată și, în orice caz, în cel mult 14 zile de la data la care a comunicat decizia de retragere. Termenul este respectat dacă produsele sunt expediate înainte de expirarea perioadei de 14 zile.
Adresa unică pentru retururi este:
Baby Webstore s.r.o.
Nánanská cesta 36
943 01 Štúrovo
Slovacia
Produsele trebuie returnate, pe cât posibil, în ambalajul original, împreună cu accesoriile, manualele și documentele primite. Lipsa ambalajului original nu exclude automat dreptul de retragere, însă Cumpărătorul este responsabil pentru diminuarea valorii produsului rezultată din manipulări diferite de cele necesare pentru determinarea naturii, caracteristicilor și funcționării produsului.
Costurile directe de returnare a produselor sunt suportate de consumator, cu excepția cazului în care produsul este neconform, deteriorat înainte de livrare sau s-a convenit altfel în mod expres.
Recomandăm Cumpărătorului să folosească o metodă de transport care permite urmărirea coletului și să păstreze dovada expedierii până la finalizarea returului.
Baby Webstore s.r.o. va rambursa sumele primite de la consumator, inclusiv costurile livrării standard inițiale, fără întârzieri nejustificate și nu mai târziu de 14 zile de la data la care este informată cu privire la decizia de retragere.
Vânzătorul poate amâna rambursarea până la primirea produselor returnate sau până la furnizarea de către consumator a unei dovezi privind expedierea produselor, în funcție de care dintre aceste momente intervine primul.
Rambursarea se efectuează, de regulă, folosind aceeași metodă de plată folosită de consumator pentru tranzacția inițială, cu excepția cazului în care consumatorul a acceptat în mod expres o altă modalitate de rambursare și cu condiția ca aceasta să nu implice costuri suplimentare pentru consumator.
Vânzătorul nu este obligat să ramburseze costurile suplimentare rezultate din alegerea de către consumator a unei metode de livrare mai scumpe decât livrarea standard oferită de Vânzător.
Consumatorul are dreptul să verifice produsul în măsura necesară pentru a determina natura, caracteristicile și funcționarea acestuia, similar modului în care ar putea verifica produsul într-un magazin fizic.
Consumatorul este responsabil pentru diminuarea valorii produsului rezultată din manipulări diferite de cele necesare pentru determinarea naturii, caracteristicilor și funcționării produsului.
Exemple de situații care pot conduce la diminuarea valorii produsului includ, fără a se limita la: urme de utilizare excesivă, deteriorări, murdărire, lipsa accesoriilor, lipsa manualelor, montaj sau utilizare peste nivelul necesar verificării produsului.
Dreptul de retragere nu se aplică în cazurile prevăzute de legislația aplicabilă, inclusiv, fără limitare:
- produse confecționate după specificațiile prezentate de consumator sau personalizate în mod clar;
- produse sigilate care nu pot fi returnate din motive de protecție a sănătății sau din motive de igienă și care au fost desigilate de consumator;
- produse care, după livrare, potrivit naturii lor, sunt inseparabil amestecate cu alte elemente;
- alte cazuri prevăzute expres de lege.
În cazul în care o excepție este aplicabilă unui anumit produs, informația va fi prezentată, pe cât posibil, în pagina produsului sau în comunicarea cu Cumpărătorul.
Consumatorul beneficiază de garanția legală de conformitate potrivit legislației aplicabile. Vânzătorul răspunde față de consumator pentru orice neconformitate existentă la momentul livrării produsului și constatată în termenul legal aplicabil.
Un produs este considerat conform dacă îndeplinește cerințele legale și contractuale, inclusiv dacă corespunde descrierii, tipului, cantității, calității, funcționalității, compatibilității și altor caracteristici indicate pe site sau convenite cu Cumpărătorul.
În caz de neconformitate, consumatorul poate beneficia, în condițiile legii, de aducerea produsului la conformitate prin reparare sau înlocuire, de reducerea proporțională a prețului sau de încetarea contractului și rambursarea sumelor achitate.
În cazul în care neconformitatea este constatată la scurt timp după livrare, fără a depăși termenul legal aplicabil, consumatorul poate beneficia de înlocuirea produsului, în condițiile legii.
Drepturile privind garanția legală de conformitate se exercită fără costuri pentru consumator în situațiile prevăzute de lege.
Anumite produse pot beneficia de garanție comercială oferită de producător, importator sau Vânzător. Condițiile garanției comerciale, dacă există, sunt cele indicate în certificatul de garanție, manualul produsului, pagina produsului sau documentele furnizate împreună cu produsul.
Garanția comercială nu limitează și nu înlocuiește garanția legală de conformitate de care beneficiază consumatorul potrivit legii.
Cumpărătorul poate transmite reclamații privind produsele, comenzile, livrarea, plata, garanția sau retururile la:
E-mail: info@carutdevis.ro
Telefon: +40 31 2295755
Pentru soluționarea rapidă a reclamației, recomandăm Cumpărătorului să transmită numărul comenzii, datele de contact, o descriere clară a problemei și, dacă este cazul, fotografii sau documente relevante.
Vânzătorul va analiza reclamația și va răspunde într-un termen rezonabil, în conformitate cu legislația aplicabilă.
Vânzătorul recomandă soluționarea pe cale amiabilă a oricărui diferend. Cumpărătorul poate contacta Vânzătorul la info@carutdevis.ro înainte de a se adresa unei autorități competente.
Consumatorii pot contacta Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) sau pot utiliza mecanismele de soluționare alternativă a litigiilor disponibile în România, inclusiv platforma SAL administrată de ANPC, în condițiile legii.
Informații utile pot fi consultate pe site-urile ANPC:
- www.anpc.ro
- reclamatiisal.anpc.ro
Platforma europeană ODR pentru soluționarea online a litigiilor a fost închisă la nivelul Uniunii Europene. Prin urmare, prezentul site nu indică platforma ODR ca modalitate activă de depunere a reclamațiilor.
Pentru comenzile plasate pe site, Vânzătorul poate emite factură pe baza datelor furnizate de Cumpărător.
Cumpărătorul este responsabil pentru furnizarea corectă a datelor de facturare. În cazul în care datele de facturare sunt incorecte sau incomplete, Cumpărătorul trebuie să contacteze Vânzătorul cât mai curând posibil.
Factura poate fi transmisă în format electronic, prin e-mail sau disponibilă în contul de utilizator, după caz.
Vânzătorul răspunde pentru executarea obligațiilor sale conform contractului și legislației aplicabile.
Vânzătorul nu răspunde pentru întârzieri sau imposibilitatea de executare cauzate de date incorecte furnizate de Cumpărător, de fapte ale terților care nu se află sub controlul Vânzătorului, de situații de forță majoră sau de alte împrejurări externe, imprevizibile și inevitabile.
Nicio prevedere din prezentul document nu limitează drepturile legale ale consumatorului și nici răspunderea care nu poate fi exclusă sau limitată potrivit legii.
Forța majoră reprezintă orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil, care împiedică executarea obligațiilor contractuale. Pot constitui cazuri de forță majoră, fără limitare: calamități naturale, incendii, inundații, conflicte, greve, pandemii, restricții legale, întreruperi majore ale serviciilor de transport sau ale sistemelor informatice.
Partea afectată de forța majoră va informa cealaltă parte cât mai curând posibil. Obligațiile afectate de forța majoră se suspendă pe durata evenimentului, în măsura permisă de lege.
Conținutul site-ului www.carutdevis.ro, inclusiv texte, imagini, logo-uri, elemente grafice, structura paginilor, descrieri de produse și alte materiale, este protejat de legislația privind drepturile de autor și proprietatea intelectuală.
Utilizatorul nu poate copia, reproduce, distribui, modifica sau utiliza conținutul site-ului în scop comercial fără acordul scris prealabil al titularului drepturilor, cu excepția cazurilor permise de lege.
Mărcile, denumirile comerciale și logo-urile aparțin titularilor lor respectivi.
Prelucrarea datelor cu caracter personal se realizează în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 și legislația aplicabilă privind protecția datelor.
Datele personale sunt prelucrate pentru scopuri precum crearea contului, procesarea comenzilor, livrarea produselor, facturarea, comunicarea cu Cumpărătorul, soluționarea reclamațiilor, respectarea obligațiilor legale și, dacă este cazul, transmiterea de comunicări comerciale cu consimțământul Utilizatorului.
Detalii suplimentare privind prelucrarea datelor personale, drepturile persoanelor vizate și utilizarea cookie-urilor sunt disponibile în Politica de confidențialitate și Politica de cookie-uri publicate pe site.
Utilizatorul poate primi comunicări comerciale sau newsletter numai în condițiile legii, de exemplu pe baza consimțământului exprimat sau în alte cazuri permise de legislația aplicabilă.
Utilizatorul se poate dezabona de la newsletter prin linkul de dezabonare inclus în comunicările primite sau printr-o solicitare transmisă la info@carutdevis.ro.
În cazul în care site-ul permite publicarea de recenzii, comentarii sau alte materiale transmise de utilizatori, aceștia se obligă să transmită informații reale, decente, care nu încalcă drepturile altor persoane și nu conțin materiale ilegale, ofensatoare sau înșelătoare.
Vânzătorul își rezervă dreptul de a modera sau elimina conținutul care încalcă prezentul document, legislația aplicabilă sau drepturile altor persoane.
Dacă pe site sunt afișate recenzii ale clienților, Vânzătorul va depune eforturi rezonabile pentru ca acestea să fie prezentate într-un mod transparent și să nu inducă în eroare consumatorii.
Vânzătorul poate modifica acești Termeni și Condiții atunci când este necesar, de exemplu pentru actualizarea informațiilor comerciale, modificări legislative, schimbări ale serviciilor oferite sau îmbunătățirea clarității documentului.
Versiunea aplicabilă unei comenzi este versiunea publicată pe site la data plasării comenzii, cu excepția cazurilor în care modificările sunt impuse de lege și se aplică obligatoriu.
Dacă o prevedere din prezentul document este considerată nulă, nevalidă sau inaplicabilă, celelalte prevederi rămân valabile. Prevederea afectată va fi înlocuită sau interpretată, în măsura posibilului, într-un mod care să respecte scopul economic și juridic al prevederii inițiale și legislația aplicabilă.
Prezentul document și contractele încheiate prin intermediul site-ului sunt guvernate de legislația aplicabilă, fără a aduce atingere drepturilor obligatorii de protecție a consumatorului.
În cazul consumatorilor, orice litigiu va fi soluționat potrivit normelor legale privind competența instanțelor și protecția consumatorilor.
Pentru orice întrebare, solicitare, reclamație, retur sau cerere privind garanția, Cumpărătorul poate contacta Vânzătorul la:
Baby Webstore s.r.o.
Sediu social: Karpatské námestie 10A, 831 06 Bratislava - mestská časť Rača, Slovacia
Adresă retur: Nánanská cesta 36, 943 01 Štúrovo, Slovacia
E-mail: info@carutdevis.ro
Telefon: +40 31 2295755
Către:
Baby Webstore s.r.o.
Adresă retur: Nánanská cesta 36, 943 01 Štúrovo, Slovacia
E-mail: info@carutdevis.ro
Vă informez prin prezenta cu privire la retragerea mea din contractul referitor la achiziționarea următoarelor produse:
Denumirea produsului/produselor: ....................................................
Numărul comenzii: .................................................................
Data comenzii: ....................................................................
Data primirii produsului/produselor: .............................................
Numele consumatorului: .............................................................
Adresa consumatorului: .............................................................
Telefon/e-mail: ....................................................................
Cont bancar pentru rambursare, dacă este necesar: .................................
Data: ........................................
Semnătura consumatorului, doar dacă formularul este transmis pe hârtie: ............
Pentru exercitarea dreptului legal de retragere nu este necesară aprobarea prealabilă a Vânzătorului. Totuși, recomandăm transmiterea unei notificări la info@carutdevis.ro înainte de expedierea produsului, pentru identificarea rapidă a comenzii și procesarea eficientă a returului.
Adresa de retur valabilă pentru toate comenzile este:
Baby Webstore s.r.o.
Nánanská cesta 36
943 01 Štúrovo
Slovacia
Prezenta Politică de confidențialitate explică modul în care Baby Webstore s.r.o., operatorul magazinului online www.carutdevis.ro, colectează, utilizează, stochează și protejează datele cu caracter personal ale clienților și vizitatorilor site-ului.
Prelucrarea datelor cu caracter personal se realizează în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția datelor cu caracter personal („GDPR”), cu Legea nr. 190/2018 și cu legislația aplicabilă privind protecția vieții private și comunicațiile electronice.
Operatorul datelor cu caracter personal
Datele cu caracter personal sunt prelucrate de:
Baby Webstore s.r.o.
Sediu social: Karpatské námestie 10A, 831 06 Bratislava – mestská časť Rača, Slovacia
Număr de înregistrare (IČO): 56039522
Cod de identificare fiscală (DIČ): 2122171854
Cod TVA UE (IČ DPH / VAT): SK2122171854
Magazin online: www.carutdevis.ro
Telefon: +40 31 229 5755
E-mail: info@carutdevis.ro
Pentru orice întrebare privind prelucrarea datelor cu caracter personal, ne puteți contacta la adresa de e-mail: info@carutdevis.ro.
1. Ce date cu caracter personal prelucrăm
În funcție de modul în care utilizați site-ul nostru, putem prelucra următoarele categorii de date:
În cazul în care creați un cont de client, putem prelucra și datele necesare pentru administrarea contului, precum numele de utilizator, parola criptată, istoricul comenzilor și datele salvate în cont.
2. Scopurile prelucrării datelor
Prelucrăm datele cu caracter personal în următoarele scopuri:
3. Temeiurile legale ale prelucrării
Prelucrăm datele cu caracter personal pe baza unuia sau mai multor temeiuri legale:
Atunci când prelucrarea se bazează pe consimțământ, acesta poate fi retras în orice moment, fără ca retragerea să afecteze legalitatea prelucrării efectuate înainte de retragere.
4. Date colectate automat și cookie-uri
Atunci când vizitați site-ul www.carutdevis.ro, anumite date tehnice pot fi colectate automat, cum ar fi adresa IP, tipul dispozitivului, tipul browserului, paginile accesate, data și ora vizitei.
Site-ul poate utiliza cookie-uri și tehnologii similare pentru funcționarea corectă a magazinului online, pentru autentificare, coșul de cumpărături, preferințele utilizatorului, analiză statistică și, dacă este cazul, pentru publicitate personalizată.
Cookie-urile pot fi:
Utilizatorul poate modifica setările privind cookie-urile din browserul folosit. Dezactivarea anumitor cookie-uri poate afecta funcționarea unor părți ale site-ului.
5. Comunicări comerciale și newsletter
Adresa de e-mail poate fi utilizată pentru transmiterea de informații privind comenzile, livrarea, retururile, garanțiile sau alte comunicări necesare pentru executarea contractului.
Comunicările comerciale sau newsletterele sunt transmise numai în cazurile permise de lege sau pe baza consimțământului utilizatorului.
Utilizatorul se poate dezabona oricând de la comunicările comerciale, folosind linkul de dezabonare din e-mail sau contactându-ne la adresa info@carutdevis.ro.
6. Înregistrarea apelurilor telefonice
În anumite situații, apelurile telefonice către serviciul clienți pot fi înregistrate pentru îmbunătățirea calității serviciilor, pentru dovedirea solicitărilor și pentru soluționarea eventualelor reclamații sau litigii.
Dacă un apel este înregistrat, clientul va fi informat în prealabil, conform legislației aplicabile.
7. Cui putem transmite datele
Pentru îndeplinirea scopurilor menționate mai sus, datele cu caracter personal pot fi transmise către următoarele categorii de destinatari:
Datele sunt transmise numai în măsura necesară pentru îndeplinirea scopurilor pentru care au fost colectate și cu respectarea obligațiilor de confidențialitate și securitate.
8. Transferul datelor în afara Uniunii Europene
În principiu, datele sunt prelucrate în cadrul Uniunii Europene sau al Spațiului Economic European.
În cazul în care folosim servicii ale unor furnizori care pot implica transferul datelor în afara Uniunii Europene sau a Spațiului Economic European, ne asigurăm că transferul se realizează în baza unor garanții adecvate prevăzute de legislația aplicabilă, cum ar fi clauzele contractuale standard sau alte mecanisme legale.
9. Durata păstrării datelor
Datele cu caracter personal sunt păstrate doar atât timp cât este necesar pentru scopurile pentru care au fost colectate sau atât timp cât legea impune păstrarea acestora.
Datele privind comenzile sunt păstrate pe durata necesară executării contractului și ulterior conform obligațiilor legale contabile și fiscale.
Datele de facturare sunt păstrate conform termenelor legale aplicabile documentelor contabile și fiscale.
Datele contului de client sunt păstrate până la ștergerea contului sau până când păstrarea nu mai este necesară.
Datele prelucrate pe baza consimțământului sunt păstrate până la retragerea consimțământului, cu excepția cazurilor în care există un alt temei legal pentru păstrare.
Datele tehnice și cookie-urile sunt păstrate pe perioade diferite, în funcție de tipul acestora și de setările browserului sau ale platformei folosite.
10. Securitatea datelor
Baby Webstore s.r.o. aplică măsuri tehnice și organizatorice rezonabile pentru protejarea datelor cu caracter personal împotriva accesului neautorizat, pierderii, distrugerii, modificării sau divulgării neautorizate.
Accesul la datele cu caracter personal este limitat la persoanele și partenerii care au nevoie de aceste date pentru îndeplinirea atribuțiilor sau serviciilor contractate.
11. Drepturile persoanei vizate
În conformitate cu legislația privind protecția datelor, persoanele vizate au următoarele drepturi:
Pentru exercitarea acestor drepturi, ne puteți trimite o cerere la adresa de e-mail: info@carutdevis.ro.
Vom răspunde solicitărilor în termenul prevăzut de legislația aplicabilă. În anumite cazuri, este posibil să solicităm informații suplimentare pentru confirmarea identității persoanei care formulează cererea.
12. Dreptul de a depune o plângere
Dacă considerați că datele dumneavoastră cu caracter personal nu sunt prelucrate în conformitate cu legislația aplicabilă, aveți dreptul de a depune o plângere la autoritatea competentă pentru protecția datelor.
În România, autoritatea de supraveghere este:
Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal
B-dul G-ral. Gheorghe Magheru nr. 28-30
Sector 1, cod poștal 010336, București, România
Telefon: +40 318 059 211 / +40 318 059 212
E-mail: anspdcp@dataprotection.ro
Website: www.dataprotection.ro
13. Actualizarea politicii de confidențialitate
Baby Webstore s.r.o. poate actualiza periodic prezenta Politică de confidențialitate pentru a reflecta modificări ale legislației, ale serviciilor oferite sau ale modului în care prelucrăm datele cu caracter personal.
Versiunea actualizată va fi publicată pe această pagină și va fi aplicabilă de la data publicării, cu excepția cazului în care se menționează altfel.
Ultima actualizare: 25.06.2026